MENIU

ACCIDENT GRAV, în Grecia. PRIMELE DECLARAȚII ale șoferului român, implicat în carambol

ACCIDENT GRAV, în Grecia. Un şofer român este considerat responsabil pentru unul dintre cele mai grave accidente rutiere din istoria recentă a Greciei. El ar fi provocat un carambol pe o autostradă din nordul statului elen soldat cu decesul a patru persoane şi cu avarierea a nu mai puţin de 40 de autovehicule. Bărbatul, a cărui naţionalitate a fost confirmată şi de Ministerul de Externe de la Bucureşti, a fost reţinut. În urma tragediei rutiere din Grecia, preşedintele României a transmis condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa.

ACCIDENT GRAV, în Grecia. Conform primelor declaraţii date de şoferul autocamionului în timpul audierilor, rezultă că acesta  a văzut semnalizările luminoase care indicau restricţii de circulaţie cauzate de lucrările la carosabil, însă nu a putut opri vehiculul  din cauza unor posibile defecţiuni la sistemul de frânare.

Autorităţile judiciare  elene vor efectua o nouă audiere mâine, 6 octombrie 2014, urmând a dispune măsurile legale ce se impun.

Consulatul General al  României la Salonic a continuat, la faţa locului, demersurile de obţinere a unor informaţii cu privire la existenţa şi a altor cetăţeni români implicaţi în accident.

Informaţiile actualizate astăzi, 5 octombrie 2014, la orele 19.00, arată că nu au fost implicaţi şi alţi cetăţeni români în accident.

Subliniem, încă o dată, faptul că cercetările inclusiv sub aspectul stabilirii identităţii certe a persoanelor implicate în accident continuă, reprezentanţii oficiului consular român aflându-se la faţa locului.

Consulul român a asistat la audierile efectuate de autorităţile elene, şoferul tirului beneficiind de asistenţa unui traducător de limba română, urmând să decidă asupra angajării unui avocat care să îl reprezinte în instanţă.

Consulatul General al României la Salonic urmăreşte îndeaproape desfăşurarea evenimentelor şi rămâne în legătură permanentă atât cu cetăţeanul român, şoferul autocamionului, cât şi cu autorităţile elene competente cu gestionarea cazului.

Mai multe articole despre:
şofer carambol accident grav în Grecia