MENIU

Accident grav în Giurgiu. O mamă și bebeluşul ei au ajuns la spital în urma unui impact violent

Sursa foto: Realitatea de Giurgiu

Un accident rutier grav a avut loc, marți, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, județul Giurgiu. O femeie în vârstă de 34 de ani și fetița acesteia de un an și câteva luni au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma coliziunii dintre două mașini, potrivit realitateadegiurgiu.net.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. 

Cele două persoane erau pasagere într-unul din autoturisme. După ce le-a fost acordat primul ajutor, acestea au fost transportate cu ambulanța la un spital din Capitală. 

Conducătorii auto nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Pompierii au acționat și pentru îndepărtarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.