Accident grav în Buzău. Trei răniţi
Accident rutier cu trei victime pe raza localității Unguriu, judeţul Buzău. Potrivit Poliției, duminică dimineață, la ora 06:10, un tânăr de 25 de ani din Viperești care conducea un autoturism din direcția Buzău – Brașov, a pătruns pe contrasens într-o curbă ușoară la dreapta și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din direcția opusă de un bărbat de 61 de ani din Viperești.
În urma accidentului au rezultat trei victime,– cei doi șoferi și un pasager de 25 de ani –, în cazul unuia dintre răniți fiind nevoie de intervenția Descarcerării, deoarece rămăsese captiv în mașină, scrie reporterbuzoian.ro.
ISU Buzău a trimis la fața locului un echipaj de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Cei trei au fost transportați la spital și se află în afara oricărui pericol. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.