MENIU

Accident grav în Brașov. Un bărbat a murit, alte cinci persoane au fost grav rănite

Accident grav

O persoană a murit marți dimineață într-un accident grav în județul Brașov. Alte cinci persoane au fost transportate de urgență la spital.

Un accident grav a avut loc pe DN1, între localitățile Beclean și Dridif din județul Brașov. Trei mașini au fost implicate. Un bărbat a murit și alte cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Accidentul a avut loc în jurul orei 6. 

"În urma impactului au rezultat 6 victime, 5 dintre acestea fiind transportate la spital. Pentru cea de-a 6-a persoană, respectiv unul dintre conducătorii auto, a fost declarat decesul de către cadrele medicale sosite la faţa locului", a anunţat Poliţia Judeţeană Braşov.

Două persoane dintre cele rănite se află în stare foarte gravă. Traficul este blocat chiar și la 2 ore după accident.

Șoferii au fost testatți cu aparatul etilotest și rezultatul a fost 0, nu consumaseră băuturi alcoolice.

Mai multe articole despre:
accident brasov dn1