Accident grav în Braşov. Patru persoane, dintre care doi copii, au fost rănite
Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident produs, miercuri, la Braşov, după ce o maşină a ajuns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un alt autoturism, răniţii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean şi la cel de Pediatrie.
otrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi, accidentul s-a produs, în jurul orei 11.00, pe strada Dobrogeanu Gherea din Braşov, după ce o femeie de 28 de ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea, într-o curbă, carosabilul fiind ud, iar autoturismul a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o altă maşină, scrie Mediafax.
În urma impactului, femeia de 28 de ani şi cei doi copii ai ei, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, care se aflau pe bancheta din spate, au suferit traumatisme craniene şi la membre, însă nu sunt în stare gravă. De asemenea, o femeie de 67 de ani, pasageră în celălalt autoturism, a fost rănită uşor.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a trimis la locul accidentului mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD care au preluat răniţii şi i-au transportat la Spitalul Judeţean Braşov şi la Spitalul de Pediatrie Braşov pentru îngrijiri.