MENIU

Accident grav în Bistrița-Năsăud. 3 victime, dintre care și un bebeluș, în urma unui impact violent

Sursa foto: ISU Bistrița-Năsăud

Un accident rutier grav a avut loc, duminică seara, pe DN 17, între localitățile Mureșenii Bârgăului și Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, potrivit realitateadebistrita.net.

O tânără de 23 de ani și bebelușul ei de 5 luni au ajuns la spital, după ce mașina pe care aceasta o conducea a intrat într-un zid de susținere a drumului de pe DN17.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Prundu Bârgăului. 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul accidentului un copil de aproximativ 5 luni, împreună cu mama lui de 23 de ani. Erau conștienți și cooperanți și au fost evacuați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale. 

Rănit ușor a fost și un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care, potrivit ISU Bistrița-Năsăud, a refuzat transportul la spital.

Pompierii militari care încadrează echipajul specializat a asigurat masurile de apărare împotriva incendiilor, respectiv sablarea carosabilului in vederea reluării circulației în condiții normale.

Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit și ei la locul accidentului.

„Din primele date, o tânără de 23 de ani, din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un zid de susținere a drumului. 

Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, pasagere în autoturism. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă.

Pentru aproximativ o oră, traficul în zonă a fost restricționat", a precizat Crina Sârb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.