MENIU

Accident grav în Bistriţa-Năsăud: patru copii, loviţi de o maşină în drum spre şcoală

Patru copii din localitatea bistriţeană Nepos, care se îndreptau spre şcoală marţi dimineaţa, au fost implicaţi într-un accident rutier, după ce o maşină a derapat pe carosabilul umed.

Potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, la volanul maşinii se afla o tânără de 25 ani din comuna Ilva Mică, iar cauza producerii accidentului ar fi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, ceea ce a dus la pierderea controlului asupra volanului şi ieşirea autovehiculului în afara părţii carosabile.

Accidentul s-a produs cu puţin timp înainte de ora 8,00, iar iniţial a fost anunţată o singură victimă, un băiat de 15 ani, care a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei cu traumatism facial şi transferat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

După o oră, un cadru didactic a sunat la 112 şi a anunţat că alţi trei copii ar fi fost implicaţi în accident.

"S-a făcut o revenire prin care Dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost anunţat că, pe lângă copilul preluat iniţial de SAJ, au mai fost trei copii (în total patru), care se deplasau în grup spre şcoală. Copiii au ajuns la şcoală şi noul apel, în completarea primului, a fost făcut de un cadru didactic. Copiii sunt conştienţi, cu traumatisme care nu le pun viaţa în pericol", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus.

Şoferiţa de 25 ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe articole despre:
accident copii