Accident grav în Bacău. Trei răniţi
Trei persoane au fost rănite, iar două maşini şi două garaje au fost avariate în urma unui accident rutier produs în Bacău.
Un şofer de 25 ani, din Bacău, în timp ce conducea autoturismul pe strada Digul Barnat din municipiu, pe directia de mers catre strada Stefan cel Mare, ajungând în dreptul porţii de acces a Bisericii Catolice „Preafericitului Eremia” nu s-a asigurat temeinic la efectuarea virajul la stânga, conform ziarulevenimentul.ro.
În acel moment, din spate a venit un alt autoturism, condus de un bărbat de 41 ani, din Bacău, și a intrat în coliziune cu prima maşină.
În urma impactului, ambele autoturisme au intrat în două garaje care erau în partea dreaptă a sensului de mers către strada Stefan cel Mare.
În accident au fost vătămate corporal trei persoane şi au fost avariate cele două autoturisme si cele două garaje.
Conducătorul auto de 25 ani, precum și un pasager aflat în autoturim au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale fără a rămâne internați, iar celălat conducător auto a ramas internat în spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducatorii au fost testati cu aparatul etilotest , rezultand valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tanărul de 25 ani și 1,07mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 41 ani și s-au recoltat mostre biologice de sânge înn vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice avand o îmbibaţie alcoholică peste limita legală.