MENIU

Accident grav în Argeş: Doi morţi şi un rănit

Accident grav în Argeş: Doi morţi şi un rănit

Accident grav, miercuri seară, în judetul Argeș. Doi tineri au murit și altul a fost grav rănit, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un autobuz fără pasageri. 

Accidentul a avut loc în localitatea Schitu Golești, pe Drumul Național 73. Mașina în care se aflau cei trei se deplasa spre Câmpulung Muscel în momentul în care a lovit în spate un autobuz fără pasageri. Tânărul de la volan nu avea permis, iar polițiștii spun că șoferul autobuzului s-a pus în mișcare, după o oprire, fără să acorde prioritate. Bărbatul a fost verificat cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost zero.

Victimele au rămas încarcerate și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Unul dintre tineri a murit pe loc, iar altul în ambulanță. Cel de-al treilea a fost transportat la spitalul din Pitești și se află în comă.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Mai multe articole despre:
accident Argeş