Accident grav cu două victime încarcerate în județul Giurgiu
Un accident grav de circulație s-a produs în jurul orei 16.41 în localitatea Bolintin Deal, în care au fost implicate un Renault Trafic și Dacia Super Nova.
Un bărbat și o femeie, ambii aflați în Dacia Super Nova, au rămas încarcerați în mașină, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea lor.
Cei doi sunt în stare gravă, dar conștienți, anunță ISU Giurgiu. La fața locului se află o autospecială de stingere a Detașamentului de Pompieri din Bolintin Deal, două ambulanțe de la SAJ Ilfov și două autospeciale de descarcerare de la ISU București-Ilfov.
Sursa: realitateadegiurgiu.net