MENIU

Accident grav cu 2 camioane și un autoturism, pe Autostrada Vestului

Un grav accident a avut loc, marți dimineață, pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad-Timișoara, în urma căruia dintr-un camion s-a scurs pe șosea bitum fierbinte, informează Realitatea de Arad

Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „traficul pe A1 sens Arad-Timisoara este blocat, la fața locului se află și un echipaj de la poliția autostrăzi. Accidentul este produs la km 532, traficul este deviat la km 536 pe DN 69”.

„În accident sunt implicate 1 autotren încărcat cu fier vechi, 1 autocisternă cu bitum fierbinte și 1 autoturism. Există scurgeri de bitum. Nicio persoană nu a fost transportată la spital”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

 
 
 
 
 
 
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad
 
 
Mai multe articole despre:
accident camioane bitum