MENIU

Accident feroviar, în apropierea unei gări din Olt. Un băiat de 14 ani, la spital – VIDEO

Un băiat în vârstă de 14 ani a ajuns la spital, vineri, după ce autoturismul în care se afla ca pasager a fost lovit de un tren, în apropierea Stației CFR Piatra-Olt, scrie realitateadeolt.net.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat că autoturismul era condus de o tânără, în vârstă de 18 ani, aceasta nu prezenta urme vizibile de traumă, iar pe scaunul din dreapta-față se afla un minor, în vârstă de 14 ani, cu traumatism cranio-facial și traumatism umăr drept.

În trenul InterRegio 1721 se aflau aproximativ 100 de persoane. Nicio persoană din tren nu a necesitat îngrijiri medicale.

„Minorul, din orașul Piatra-Olt, urmează să fie transportat la UPU Slatina”, a precizat Băsășteanu.

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a petrecut după ce tânăra n-a respectat semnificația indicatorului „oprire”

„Din primele date se pare ca o tânără, de 18 ani, in timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Piata Olt, nu ar fi respectat semnificația indicatorului OPRIRE la trecerea la nivel cu calea ferată și a fost acroșată de trenul IR 1721 care circula pe ruta Craiova- Sibiu. În autoturism se afla un pasager, minor. Tânăra a fost testată cu aparatul alcooltest, nefiind sub influența alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Mai multe articole despre:
accident feroviar judeţul olt Piatra-Olt