MENIU

Accident feroviar, în județul Cluj: doi morți, după ce trenul le-a izbit în plin mașina

Accident feroviar, în județul Cluj: doi morți, după ce trenul le-a izbit în plin mașina
Accident feroviar, în județul Cluj: doi morți, după ce trenul le-a izbit în plin mașina

Un grav accident rutier a avut loc, joi, în comuna Gârbău, din judeţul Cluj.

"Conform primelor informații, trenul care circula pe relația Cluj-Napoca – Oradea a surprins în gabaritul căii ferate un autovehicul între haltele Gârbău- Macău. In urma impactului, cei doi ocupanți ai autovehiculului au decedat", a transmis reprezentantul IPJ Cluj.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Magistrala 300, la kilometrul feroviar 513, între stațiile CF Gârbău și Viștea, județul Cluj, a avut loc un accident feroviar, în care trenul privat IR 15039 care circula pe ruta Cluj Napoca – Oradea a lovit un autoturism care nu i-a acordat prioritate la trecere la nivel cu calea ferată, scrie realitateadecluj.net.

Ulterior, poliţiştii clujeni au descoperit că bărbatul care se afla la volan, un localnic din Gârbău, în vârstă de 45 de ani, nu avea permis de conducere.

Mai mult, maşina era radiată din circulaţie.