Accident grav în Prahova. Un microbuz s-a răsturnat: șase oameni au ajuns la spital
Șase persoane au fost rănite, miercuri dimineață, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 1A, în localitatea Măgurele, din cauza vitezei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, microbuzul a căzut într-un șanț de aproximativ trei metri, iar șase persoane au fost transportate la spital, scrie Mediafax.
“Nu au fost persoane încarcerate, au ieșit din șanț, dar cu dificultate. Șase persoane au fost transportate la spital cu diferite traumatisme”, a declarat Vasiloae.
Poliției Prahova, în microbuzul care s-a răsturnat pe DN 1A, în Măgurele, se aflau șapte persoane, iar șase dintre ele au fost rănite.
A fost deschisă o anchetă în acest caz, primele informații fiind că microbuzul s-a răsturnat din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum.