Accident de proporții pe DN2, în județul Suceava. Două persoane au murit şi alte 8, inclusiv doi copii, au fost rănite: a fost activat Planul Roșu de intervenție
Accident grav pe Drumul Național 2, în județul Suceava! În coliziune au fost implicate două autoturisme și un microbuz. Din cauza numărului mare de victime, autoritățile au activat Planul roșu de intervenție. Echipajele de intervenție transmit că ar fi vorba despre 10 persoane rănite, dintre care doi copii. Doi dintre șoferi au rămas încarcerați în autovehicule și, din păcate, au decedat.
UPDATE
Două persoane au murit şi alte 8 persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite luni dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme şi un microbuz de transport persoane, produs pe DN 2, în zona localităţii Calafindeşti, din judeţul Suceava. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Traficul în zonă este blocat.
Celelalte victime, cu diferite traumatisme, dar conştiente şi cooperante, au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi, rând pe rând, sunt transportate la unităţile spitaliceşi de la Rădăuţi şi Suceava.
STIREA INIȚIALĂ
”Pe DN 2, în zona localităţii Calafindeşti, judeţul Suceava, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme şi un microbuz de transport persoane”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În urma impactului au fost înregistrate 10 victime, dintre care 2 copii. Şoferii celor trei vehicule au rămas încarceraţi.