MENIU

Accident de navigație! Un împingător sub pavilion Cehia s-a scufundat în portul maritim Constanța. Cum se simt membrii echipajului - FOTO

Un împingător sub pavilion Cehia s-a scufundat, sâmbătă dimineață, în portul maritim Constanţa, după ce a intrat în coliziune cu un convoi de barje care se afla în manevră. Din primele informații, cei cinci membri ai echipajului sunt în afara oricărui pericol.

"Un accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă, la ora 5.35, în dana Terminal Barje 5 a Portului Constanţa. Un împingător sub pavilion Cehia a intrat în coliziune cu un covoi ce se afla în manevră.

În urma impactului nava cehă a suferit o gaură de apă în bordul babord. Trei împingătoare au fost trimise în asistenţă şi au acţionat cu 4 pompe pentru evacuarea apei, dar în ciuda eforturilor la ora 7.10 împingătorul avariat s-a scufundat", informează Autoritatea Navală Română, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, cei 5 membri ai echipajului au fost salvaţi şi se află înafara oricărui pericol. Nu sunt urme de poluare, dar ca măsură de siguranţă fost amplasat un baraj anitipoluant şi urmeaza ca zona să fie şi balizată. Totodată a fost emis un aviz către navigatori privind pericolul de navigaţie în zonă.

Căpitănia Portului Constanţa a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele producerii accidentului.