Accident cumplit pe Valea Oltului: 4 persoane au ajuns la spital. Mașinile implicate s-au făcut armonică
Un accident s-a produs, duminică după-amiază, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului rutier în care au fost implicate un TIR și două mașini patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital.
Accidentul a avut loc la kilometrul 216 al DN7, în zona localităţii Călineşti din judeţul Vâlcea, în eveniment fiind implicate un TIR fără încărcătură şi două autoturisme. Iniţial, trei persoane au fost duse la spital cu ambulanţele, ulterior o a patra victimă fiind preluată de o autosanitară şi transportată la o unitate medicală.
Poliţia Vâlcea anunţă că în urma accidentului a fost deschis dosar de cercetare, care vizează infracţiunea de vătămare corporală din culpă.