MENIU

Accident CUMPLIT pe DN 1A, în județul Dâmbovița! Un TIR a intrat într-un microbuz transport persoane, care a ricoşat într-o căruţă: cel puțin 5 răniți

Ambulanță

Accident cumplit, astăzi, pe DN1A! Un TIR a lovit un microbuz cu călători, în zona localităţii dâmboviţene Butimanu, acesta din urmă ricoșând într-o căruță. Din primele informații, cel puțin 5 persoane din microbuzul transport persoane au fost rănite. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de prim-ajutor.

Astfel, potrivit ISU Dâmboviţa, la faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, trei echipaje SMURD şi o ambulanţă.

Echipajele de salvare ajunse la faţa locului vor evalua persoanele implicate în accident.

"Ajunse la locul accidentului echipajele de interventie au indentificat cinci persoane rănite în microbuzul de transport persoane. În acelaşi timp sunt evaluate şi celelalte persoane implicate în accident fiind identificate 6 persoane care se aflau în atelajul hipo, precum şi alte 4 persoane din microbuz”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmboviţa.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza unui accident, circulația este oprită temporar pe DN 1A București – Ploiești, în zona localității Butimanu, județul Dâmbovița. Coliziunea față-spate dintre un  autocamion, un microbuz și un atelaj hipo, s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, care necesită îngrijiri medicale.

Se estimează reluarea traficului în 45 de minute.