Accident cumplit în Timiş. O bătrână a fost lovită de tir pe trecerea de pietoni
O femeie în vârstă de 82 de ani a murit după ce a fost lovită de un TIR pe o trecere de pietoni din localitatea Remetea Mare, judeţul Timiş, şoferul autotrenului fiind cercetat pentru ucidere din culpă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Ancuţa Morariu, şoferul TIR-ului care venea dinspre Lugoj şi mergea către Timişoara a lovit-o în plin pe femeie, scrie bzi.ro.
"Un bărbat de 41 de ani conducea un autotren în comuna Remetea Mare, dinspre Lugoj spre Timişoara, iar la un moment dat a accidentat un pieton angajat în traversare pe marcajul pietonal. În urmă accidentului, pietonul, o femeie de 82 de ani, a decedat", a spus Morariu. Potrivit acesteia, pe numele şoferului autotrenului a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Poliţiştii au stabilit că şoferul nu consumase băuturi alcoolice.