Accident cumplit în Sibiu: 3 victime în urma unui impact devastator - Trafic blocat
Trei şoferi au fost răniţi, miercuri seara, în urma coliziunii dintre un tractor şi două mașini pe DJ 141, la ieşirea din Bârghiş spre Pelişor, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.
„Pe DJ 141, ieşirea din Bârghiş spre Pelişor, coliziune între un tractor şi două autoturisme conduse toate pe direcţia menţionată. Cei trei şoferi, bărbaţi, 23 de ani, din Bârghiş (tractor), 24 de ani, din judeţul Alba, respectiv 76 de ani, din judeţul Mureş, sunt răniţi, conştienţi, primesc îngrijiri medicale.
În prezent, se fac cercetări in vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului. Traficul pe DJ 141 este blocat total", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.
Echipajul SMURD a transportat la Spitalul Orăşenesc din Agnita unul dintre răniţi, conştient, cu tahicardie, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.