MENIU

Accident cumplit în Reşiţa. Patru persoane, rănite grav

<p>Accident cumplit &icirc;n Reşiţa. Patru persoane, rănite grav</p>

În acestă dimineaţă, în jurul orei 4.00, a avut loc un grav accident de circulație, în Reşiţa. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar o femeie a fost proiectată prin parbriz, suferind răni grave.

Alte trei persoane aflate în maşinile implicate în accident au suferit răni serioase, dar, care, conform primelor investigaţii medicale, nu le pun viaţa în pericol.

„O persoană necunoscută a condus un autoturism pe strada Sportului din municipiul Reșița, din direcția Centru Civic spre Triaj. Într-o curbă la dreapta, la intersecția cu strada Gheorghe Șincai, conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 47 de ani, din Reșița, care circula regulamentar.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto și rănirea ușoară a pasagerului aflat în autoturism pe bancheta din spate, dar și rănirea gravă a unei femei de 44 de ani, din Reșița, care se afla pe bancheta din spate în autoturismul condus de persoana necunoscută.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, precizează Poliţia, într-un comunicat de presă.

Sursa: infocs.ro

Mai multe articole despre:
accident Reşiţa persoane rănite