MENIU

Accident CUMPLIT, în Neamț! Două persoane, rănite după ce au intrat cu maşina într-un TIR parcat

Accident Neamț

Două persoane au fost rănite, luni, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat regulamentar în afara drumului naţional DN 2.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu, a declarat că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 43 ani, din Piatra-Neamţ, iar pasageră era o femeie din judeţul Iaşi, în vârstă de 47 ani.

"Accidentul s-a produs după ce un bărbat, de 43 ani, din Piatra-Neamţ, care conducea un autoturism pe drumul naţional DN 2, în afara localităţii Secuienii Noi, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitara (TIR), ce se afla staţionată regulamentar părăsind partea carosabilă, oprindu-se pe un teren viran.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unei pasagere, de 47 ani, din judeţul Iaşi. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.