MENIU

Accident cumplit în județul Arad. O persoană a murit, iar alte 4 au fost rănite: printre victime se află și copii

Accident cumplit în județul Arad. O persoană a murit, iar alte 4 au fost rănite: printre victime se află și copii

Un tânăr de 27 de ani a murit şi alte patru persoane, printre care trei copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, au fost rănite, marţi, într-un accident rutier care a avut loc între localităţile Beliu şi Seliştea din judeţul Arad.

”Accident rutier în care a fost implicat un autoturism, între localităţile Beliu şi Seliştea. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Ineu cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sebiş şi o ambulanţă SMURD. La locul evenimentului au fost alocate şi două ambulanţe SAJ”, a transmis ISU Arad.

ACCIDENT GRAV pe DN 2B, în județul Brăila. Două persoane au MURIT, iar alte 6 au fost rănite: trafic blocat

În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care şoferul, un bărbat de 27 de ani, a rămas încarcerat. Pompierii l-au scos dintre fiarele maşinii, însă a fost declarat decedat.
 
”Celelalte 4 victime (o femeie în vârstă de 25 de ani şi trei minori cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani) sunt conştiente şi cooperante, fiind  transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale”, a mai precizat ISU Arad.