Accident cumplit, în Buzău - doi copii, spulberați de o mașină, după ce au căzut de pe o bicicletă electrică
Un cumplit accident s-a produs în Buzău. Doi copii au fost spulberați de o mașină, după ce au căzut de pe o bicicletă electrică, relatează mediafax.net.
Doi copii din localitatea Săhăteni, județul Buzău, s-au dezechilibrat pe bicicleta electrică și au căzut în fața unei mașini, care nu a putut evita impactul. Cei doi au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Victimele de 7 și 10 ani au ajuns, vineri seară, la spital, după ce s-au dezechilibrat pe bicicleta electrică și au pe DJ205B, în localitatea buzoiană Săhăteni.
Aceștia s-au dezechilibrat și au căzut pe drum, iar un autoturism condus pe direcția Năeni către Săhăteni de către un șofer în vârstă de 33 de ani, tot din Săhăteni, i-a izbit pe cei doi, potrivit Inspectoratul de Poliție Buzău.
În urma accidentului, copii au fost răniți, iar o ambulanță i-a preluat pentru îngrijiri medicale.
"Din primele date de la faţa locului s-a stabilit faptul că doi copii, de 7 şi 10 ani, ambii din localitatea Săhăteni, în timp ce se deplasau cu bicicleta electrică în aceeaşi localitate s-au dezechilibrat şi au căzut pe partea carosabilă, fiind acroşaţi de un autoturism condus pe direcţia Năeni către Săhăteni de către un şofer în vârstă de 33 de ani, de asemenea din Săhăteni. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi copii, care au fost preluaţi de ambulanţă pentru îngrijiri medicale", au precizat reprezentanţii Poliţiei.
În cauză se va întocmi dosar penal, poliţiştii continuând cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.