Accident cu un mort şi zece răniţi în Noaptea de Înviere
Un bărbat a murit, iar alte zece persoane au fost rănite, în Noaptea de Înviere, în urma unui accident rutier dintre două autoturisme, petrecut în comuna olteană Vişina. Mai multe persoane implicate au fugit, iniţial, de la locul accidentului.
Purtătorul de cuvând al ISU Olt, plutonierul major Dan Nedeloiu, a declarat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.30, în Noaptea de Înviere, când două autoturisme s-au ciocnit, iniţial fiind anunţate trei victime încarcerate, scrie Mediafax.ro.
Mai multe persoane implicate au fugit, iniţial, de la locul accidentului.
Ulterior, la locul accidentului s-au întors mai multe persoane, pasageri în cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier, numărul total al victimelor ajungând la 11.
”Iniţial, accidentul rutier a fost anuntat la ora 4.30, cu trei victime încarcerate, în localitatea Vişina. Ulterior, în decurs de circa 30 de minute, pasagerii care fugiseră de la locul accidentului au revenit, totalizând un număr de 11 victime”, a declarat plutonierul major Dan Nedeloiu.
Din păcate, medicii de pe ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru una dintre victimele implicate în accident, un bărbat, acesta fiind declarat mort în drum spre spital.
”Din cele 11 victime cărora li s-a acordat prim ajutor, una a fost declarată decedată în ambulanţă. Celelalte au fost transportate la Spitalul Caracal cu diverse traumatisme”, a afirmat Dan Nedeloiu.
La locul accidentului au ajuns şi poliţiştii olteni, care au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, ei urmând să stabilească împrejurările în care s-a petrecut accidentul.