MENIU

Accident cu 7 victime, la ieșirea din Deva spre Mintia: un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de un parapet

Șapte persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs, marți seară, pe Drumul Național (DN) 7, la ieșirea din Deva spre Mintia, în zona cunoscută sub denumirea de „Izvorul Decebal”. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de salvare.

În coliziune a fost implicat un microbuz în care se aflau șapte pasageri, toți fiind răniți.

„Un microbuz care se deplasa dinspre Mintia spre Deva a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers. Pompierii militari ai Detașamentului Deva au intervenit cu trei autospeciale și două ambulanțe SMURD, la fața locului aflându-se și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au extras cele șapte victime, toate aflându-se în microbuzul implicat în accident. Persoanele rănite au fost transportate la spital”, a declarat Lucian Morogan, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Grav accident rutier pe A1. Un bărbat a decedat după ce a intrat cu mașina într-un parapet de fier

Victimele sunt șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 56 de ani. Patru dintre aceștia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Deva, iar ceilalți trei la spitalul din Hunedoara.

Din primele cercetări ale polițiștilor, microbuzul ar fi acroșat parapetul care desparte sensurile de mers.

Mașină de poliție, implicată într-un accident, la Pitești. Agentul de poliție NU a respectat distanța de siguranță

Mai multe articole despre:
accident mintia accident deva accident microbuz