Accident ȘOCANT cu 9 victime în județul Olt
Doi oameni au murit, în urma unui accident rutier produs pe DN65 în care au fost implicate nouă persoane, la Pădurea Saru, după ce două mașini s-au ciocnit.
După accident două persoane au rămas încarcerate şi au fost scoase din maşini de către echipajele ISU.
"În urma accidentului, două persoane au decedat şi trei au fost rănite şi transportate la spital. Dintre răniţi, un bărbat în stare mai gravă, transportat cu elicopterul SMURD Dolj la UPU Craiova. El a fost găsit blocat în unul dintre autoturisme şi a fost descarcerat de echipajele ISU Olt. Un bărbat şi o femeie, răniţi uşor (traumatisme care nu le pun viaţa în pericol), conştienţi, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Patru persoane au refuzat să fie examinate şi transportate la spital", a precizat Băsăşteanu, potrivit Agerpres.
În accident au fost implicate două autoturisme, unul cu şapte locuri şi în care se aflau şapte persoane şi un altul în care se aflau două persoane.
După producerea accidentului, traficul rutier pe DN 65, la Pădurea Saru, s-a desfășurat alternativ, pe un singur sens, pe durata intervenției salvatorilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ ) Olt, Alexandra Dicu, accidentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv de carosabil umed.