MENIU

Accident cu 3 victime, în Prahova. O autocisternă s-a ciocnit cu un autoturism

Foto: Realitatea de Prahova

Un accident rutier în care au fost implicate o autocisternă și un autoturism s-a produs, marți dimineață, în Prahova, pe DN1. Trei oameni au fost răniți. 

ISU Prahova a intervenit cu un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor și unul de pompieri pe DN 1A- Centura de Est a Ploieștiului, la Corlătești, în urma unui accident produs în jurul orei 07:30.

Potrivit salvatorilor, în accident au fost implicate o autocisternă fără încărcătură și un autoturism.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Un bărbat de 45 de ani a suferit un traumatism toracic și un traumatism cranio-facial, un altul tot de 45 de ani a suferit un traumatism toracic și un traumatism cranio-cerebral, iar un tânăr de 20 de ani, un traumatism cranio-cerebral, potrivit realitateadeprahova.net

Cei trei răniți au fost transportați la spital.

Poliția a deschis un dosar pentru a stabili cauzele producerii accidentului. 

Mai multe articole despre:
accident prahova