ACCIDENT AVIATIC. Soarta şefului STS, duminică, în CSAT: Ponta şi Opriş prezintă rapoartele
ACCIDENT AVIATIC. Premierul Victor Ponta şi şeful STS, Marcel Opriş, prezintă duminică, în şedinţa CSAT, în contextul în care şeful Guvernului a cerut demiterea directorului Serviciului, rapoartele instituţiilor pe care le conduc privind cu modul în care s-a acţionat în cazul ACCIDENTULUI AVIATIC din 20 ianuarie.
ACCIDENT AVIATIC. Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, duminică, de la ora 16.00, în prima şedinţă din 2014, pe ordinea de zi aflându-se rapoartele Executivului şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale cu privire la accidentul aviatic din 20 ianuarie, soldat cu doi morţi.
Preşedintele Traian Băsescu a convocat şedinţa la solicitarea a cinci membri ai Consiliului, după ce premierul Victor Ponta a anunţat că a transmis această cerere pentru a se discuta despre modul în care a acţionat conducerea STS în cazul accidentului din Apuseni şi despre demiterea directorului general al STS, Marcel Opriş.
Ordinea de zi a şedintei CSAT, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cuprinde "Raportul privind gestionarea de către autorităţile administraţiei publice cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, a evenimentului de aviaţie din 20.01.2014 în care a fost implicată aeronava BN-2, înregistrată YR-BRP, prezentat de premier".
Un al doilea punct pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se referă la "Raportul directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale privind activităţile desfăşurate conform legilor, metodologiilor şi procedurilor interinstituţionale existente în legătură cu evenimentul aviatic din data de 20.01.2014 în care a fost implicată aeronava BN-2, înregistrată YR-BRP, prezentat de directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale".
ACCIDENT AVIATIC. Pilotul ADRIAN IOVAN şi studenta AURELIA ION şi-au pierdut viaţa în ACCIDENTUL AVIATIC din 20 ianuarie de la granţia judeţelor Cluj şi Alba, iar ceilalţi cinci participanţi la zbor au reuşit să supravieţuiască. Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Autorităţile şi-au pasat responsabilitatea în legătură cu durata foarte lungă necesară localizării epavei şi, implicit, a operaţiunilor de salvare a victimelor.
ACCIDENT AVIATIC. Premierul Victor Ponta a anunţat, în urma accidentului, că secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper (PNL) va fi demis şi va cere înlocuirea directorului general şi a directorului de operaţiuni ROMATSA, dar şi a şefului STS, pentru deficienţe inacceptabile în cazul accidentului din Cluj.
El a precizat că solicitarea de schimbare a conducerii ROMATSA (Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian) va fi adresată, conform legii, Consiliului de Administraţie, iar cea de înlocuire a şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, va fi înaintată în CSAT.
Ulterior, Ponta a semnat decizia de eliberare din funcţie a lui Chiper, iar directorii ROMATSA au demisionat.
Premierul a acuzat STS, într-o postare pe Facebook, că nu şi-a făcut treaba în cazul accidentului aviatic. "Păcat că, în timp ce se muncește non-stop pentru protejarea oamenilor de efectele viscolului, sunt mulți talibani care au dat drumul la mașinărie pentru protecția lui Opriș în fruntea STS! De ieri dimineață aceștia au o singură grijă: să umple media de manipulări și dezinformări, pentru ca lumea să uite că STS nu și-a făcut treaba!", a scris Ponta pe Facebook.
Şeful STS Cluj, Ioan Rus, a declarat, recent, că a ştiut locul unde s-a prăbuşit avionul în Munţii Apuseni "aproape exact la ora 21.00", în baza unor informaţii primite de la ROMATSA, "datorită unui avion care zbura de la Cluj spre Bucureşti şi care a trecut pe deasupra locului accidentului".
Întrebat dacă a făcut tot ceea ce trebuia în seara accidentului aviatic, şeful STS Cluj a spus că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintă, "într-un sistem de urgenţă nu se poate acţiona decât în baza unor proceduri foarte stricte".
"Procedurile au fost respectate de la 'A' la 'Z', fără niciun fel de problemă", a precizat Rus.
Tot în urma accidentului, fostul ministru liberal de Interne Radu Stroe a demisionat din funcţie după ce a declarat că la MAI nu s-a organizat celulă de criză şi că regretă că tragedia a avut loc în mandatul său.
Preşedintele Traian Băsescu s-a aflat, în momentul producerii accidentului, într-o vizită de stat în Israel şi Teritoriile Palestiniene. Şeful statului a fost întrebat de jurnaliștii aflaţi la întâlnirea pe care preşedintele o avea cu comunitatea românilor din Palestina, la Ramallah, cum comentează modul în care s-au desfăşurat acţiunile de salvare a victimelor accidentului aviatic. "Doamnă, dacă eu nu ştiu decât că a fost un accident, ce vreţi să vă spun?”, a spus şeful statului, la acel moment. Aceasta a fost singura declaraţie a preşedintelui pe tema accidentului aviatic. Ulterior, preşedintele a trimis două coroane de flori, cu mesajul "Sincere regrete", la mormintele lui Iovan şi Ion.
Conform Legii de organizare, preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar primul-ministru îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte.
Conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este asigurată de un director cu rang de secretar de stat, numit de CSAT, la propunerea preşedintelui acestuia. Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale răspunde în faţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru activitatea pe care o desfaşoară şi prezintă acestuia rapoarte anuale.
Generalul Marcel Opriş conduce STS din 7 decembrie 2005, fiind numit în funcţie prin Hotărârea CSAT 164 din acea dată.