MENIU

ACCIDENT AVIATIC. Salvamontist: Localnicii au păzit trupul pilotului să nu fie sfâşiat de animale

<p>Localnicul salvator contrazice raportul oficial: Sunt ţăran, nu lucrător silvic cum zice Guvernul</p>

ACCIDENT AVIATIC. Mircea Petrescu, unul din salvamontiştii din Ştei ajunşi la grupurile de localnici care au găsit supravieţuitorii accidentului aviatic, povesteşte că o parte dintre aceştia au rămas, după evacuarea răniţilor, lângă epavă, pentru a păzi trupul pilotului pentru a nu fi sfâşiat de animalele sălbatice.

ACCIDENT AVIATIC. Mircea Petrescu, unul dintre cei cinci salvatori montani din Ştei, care activează în Salvamont Bihor şi care au participat la operaţiunile de găsire a victimelor accidentului aviatic produs în Munţii Apuseni, a povestit, marţi, corespondentului Mediafax, cum au decurs acţiunile de căutare.

ACCIDENT AVIATIC. "Am fost alarmaţi, nu ştiu la ce oră, că nu m-am uitat deloc la ceas până azi-dimineaţă, când m-am culcat, de la Dispeceratul Salvamont din Oradea, că a avut loc un accident aviatic la noi în zonă. Am plecat în câteva minute cu încă trei colegi din Ştei şi ne-am întâlnit cu ceilalţi doi colegi din patrula permanentă din Vârtop (sat la limita dintre judeţele Bihor şi Alba - n.r.) în Pasul Ursoaia, între comuna Horea din judeţul Alba şi comuna Poiana Horii din judeţul Cluj, unde era un comandament de criză gestionat de un colonel de la ISU din Alba. La sugestia mea, localnicii, salvamontiştii şi pompierii ne-am împărţit în trei grupuri. Pentru că nişte localnici au zis că au văzut un avion mic şi care mergea jos deasupra Vârfului Petreasa, pe care îl cunoşteam, eu am mers acolo cu câţiva localnici, cu trei colegi salvamontişti şi cu doi medici de la SMURD. Alt grup a mers spre Poiana Mărăşoaia şi ultimul spre Poiana Horii", a relatat salvamontistul Mircea Petrescu.

ACCIDENT AVIATIC. Potrivit acestuia, grupul care se îndrepta spre Vârful Petreasa a ajuns într-un loc numit Dealul Cochii, unde s-a întâlnit cu un alt grup de salvamontişti, din Mărgău (judeţul Cluj).
"Când am ajuns pe Dealul Cochii, un localnic ne-a spus că unul dintre ei a găsit avionul. Prin telefon am primit confirmarea de la un coleg şi am mers spre Dealul Petreasa, unde ni s-a spus că era avionul. Am avut noroc că pe drum ne-am întâlnit cu un grup de băieţi cu maşini de teren şi ne-au dus ei spre locul unde era avionul, că zăpada era groasă peste tot, între 20 şi 40 de centimetri, dar în unele locuri şi mai mare. Ei ne-au dus cu maşinile până la vreun kilometru de locul unde era avionul", a afirmat Mircea Petrescu.

ACCIDENT AVIATIC. Salvamontistul a spus că întregul grup de localnici, salvatori montani şi pompieri a pornit spre locul unde se afla avionul "mergând pe urmele localnicilor care l-au găsit", iar în acest timp s-au mai întâlnit cu alte două persoane cu două maşini de teren.

"În timp ce vorbeam cu ei, au venit spre noi patru localnici care transportau pe o pătură o persoană rănită. Era tânăra de 23 de ani în stop respirator. Alături, pe picioarele lui, mai venea un doctor dintre cei patru care au fost în avion", a povestit el.

Petrescu a afirmat că proprietarul uneia din cele două maşini de teren a rabatat scaunele autoturismului, iar tânăra rănită a fost întinsă în vehicul.

"Au început să-i facă masaj cardio-respirator cei de la SMURD, i-au făcut masaj 45 de minute fără încetare, până au predat-o unei ambulanţe, în sat", a spus salvamontistul.

Bărbatul a relatat că, împreună cu câţiva localnici, s-a îndreptat apoi spre locul unde era avionul, iar pe drum spre acest loc s-au întâlnit cu alt grup, care îl transporta pe copilotul aparatului, care avea picioarele rupte.

"Veneau spre noi şi pe o pătură îl aduceau pe copilot, care avea amândouă picioarele rupte. În acelaşi grup erau şi ceilalţi trei medici din avion, care veneau pe picioarele lor, deşi se vedea că sunt răniţi şi erau cu urme de sânge", a adăugat el.

Grupul în care se afla Petrescu a continuat drumul spre epava avionului.

"Când am ajuns acolo, am văzut că pilotul era prins în fiare. I-am luat pulsul, dar era mort, rece şi înţepenit, în rigor mortis. Am sunat imediat la doctorul Hadrian Borcea (fostul şef al UPU-SMURD Bihor, acum directorul adjunct al Spitalului Judeţean din Oradea - n.r.) şi i-am raportat situaţia. Ne-am pregătit să plecăm de acolo, pentru că rolul nostru se terminase, iar localnicii care erau acolo ne-au cerut să rămânem la faţa locului, lângă epavă, să păzim trupul pilotului, să nu-l sfâşie animalele sălbatice până ajungeau şi autorităţile. După vreo jumătate de oră au ajuns şi jandarmii. Noi am plecat", a relatat salvamontistul din Ştei.

Potrivit acestuia, când salvatorii montani au ajuns din nou în punctul unde se aflau răniţii, la faţa locului se aflau jandarmi şi pompieri sosiţi cu autovehicule Unimog, iar cele două maşini de teren se pregăteau să ducă doi dintre supravieţuitori spre sat, unde erau aşteptaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la Cluj.

"Noi am mers cu jeep-urile, în faţa noastră mergea un Unimog, până în centrul satului, unde am predat răniţii. A fost o noapte grea şi pe care n-o s-o uităm niciodată", a încheiat Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.
Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru Mediafax, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici. În zona unde a aterizat forţat avionul a fost trimis şi un elicopter de la SMURD Mureş, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceţii.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, ultimii doi răniţi fiind aduşi la UPU Cluj marţi dimineaţă, în jurul orei 4.30.

Medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria răspundere, marţi după-amiază, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi apoi "ne-am recules"..