Accident aviatic grav în Spania - Două avioane s-au ciocnit - Nu există supraviețuitori
Două avioane ultrauşoare au intrat în coliziune, duminică, în apropierea unui aerodrom din nord-estul Spaniei. În urma impactului, cei patru pasageri au murit, au anunţat autorităţile regionale.
Pompierii au găsit un aparat de zbor în flăcări într-o zonă împădurită din apropiere de aerodromul Moia, la nord de Barcelona, după ce au fost alertaţi de un martor care a văzut avionul pierzând altitudine şi prăbuşindu-se, a anunţat guvernul regional din Catalonia.
"Odată incendiul stins, pompierii au găsit două trupuri neînsufleţite în interior", a adăugat aceeaşi sursă.
Câteva ore mai târziu, pompierii au găsit un al doilea avion ultrauşor care se prăbuşise, cu două persoane decedate în interior, la circa 300 de metri de primul, informează AFP, citată de Agerpres.
Autorităţile, care au deschis o anchetă, cred că cele două avioane au intrat în coliziune în zbor.