MENIU

ACCIDENT AVIATIC APUSENI. Medicul Sorin Ianceu, din nou la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj

Medicul Sorin Ianceu din nou la spital

ACCIDENT AVIATIC APUSENI  Medicul Sorin Ianceu, rănit în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, a venit, luni, la un control medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, de unde a fost externat săptămâna trecută, el acuzând dureri la spate şi la un picior.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   Medicul Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş a ajuns luni dimineaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj, cu o maşină particulară, el spunând, la intrarea în unitatea medicală, că este în recuperare şi că încă are dureri.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   "Sunt în recuperare, dar mă doare spatele şi piciorul, am venit la control", a spus Ianceu.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   Întrebat dacă a fost chemat de medicii clujeni la control, Sorin Ianceu a precizat că "este un control prestabilit".

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime şi a pierdut un motor. Medicul Zamfir şi-a reluat activitatea după o săptămână.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   De asemenea, medicul Sorin Ianceu a fost externat în 3 februarie, iar ceilalţi doi medici răniţi în accidentul aviatic, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, au fost externaţi a doua zi, ei fiind duşi cu o ambulanţă SMURD la aeroportul din Cluj, de unde au ajuns în Capitală cu aeronava Cessna Citation donată SMURD.

ACCIDENT AVIATIC APUSENI   Copilotul Răzvan Petrescu, în vârstă de 23 de ani, a suferit trei operaţii şi ar putea fi externat în cursul acestei săptămâni, urmând să meargă la o clinică de recuperare. Dan Petrescu, tatăl copilotului, declara vineri, că starea fiului său este din ce în ce mai bună, iar dacă totul va decurge bine acesta ar putea fi externat "peste o săptămână".