Accident auto grav într-o localitate din Suceava. Şase persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital
Şase persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital, marţi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe raza localităţii sucevene Bădeuţi.
Potrivit ISU Suceava, la faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), în sprijinul acestora ajungând şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
În accident au fost rănite şase persoane cu vârste cuprinse între 2 şi 37 de ani, toate fiind transportate la spital după ce au primit îngrijiri medicale la faţa locului.
Potrivit ISU Suceava, toate victimele erau conştiente şi cooperante la sosirea salvatorilor.
Poliţia face cercetări la faţa locului pentru a stabili împrejurările şi cauza producerii accidentului.