Academia de Studii Economice urcă în Topul mondial al universităților
Academia de Studii Economice (ASE) București este singura instituție de învățământ superior din România care apare în primele 250 de universități din lume. A urcat 50 de poziții în topul mondial, iar avansarea vine după ce mediul academic a traversat un an greu, în care majoritatea cursurilor au fost făcute în mediul online.
Academia de Studii Economice (ASE) din București este singura instituție de învățământ superior din România care apare în segmentul 201-250 dintr-un total de 606 universități în clasamentul Times Higher Education pentru economii emergente.
Academia de Studii Economice urcă, astfel, pe locul întâi între universitățile românești și în segmentul 201-250 la nivel internațional, conform ediției 2021 a Topului Times Higher Education World University. Clasamentul poate fi vizualizat AICI.
Reprezentanții ASE spun că această perioadă, de pandemie, a fost una benefică din punct de vedere al cercetărilor, având în vedere că profesorii au avut mai mult timp de studiu.
„Față de anul trecut am urcat 50 de locuri, suntem pe poziția 201-250, fiind prima universitate din România. Este văzut ca cel mai complex clasament pentru faptul că contabilizează 13 indicatori, structurați pe anumite categorii, de la activitatea didactică, activitatea de cercetare, impactul cercetării și, ceea ce este foarte important, vizibilitatea internațională. Noi trebuie să ne organizăm de așa natură încât pe toate categoriile de indicatori să găsim posibilități de creștere în perioada imediat următoare. Și efortul nu este neapărat numai financiar. Este vorba de ceea ce spuneam ca ultim indicator, acea implicare în rezolvarea problemelor mediului economico-social”, a declarat rectorul ASE, Nicolae Istudor, pentru Realitatea PLUS.
Universitățile din clasament au fost clasificate după 13 indicatori de performanță, grupați pe activitatea de predare (30%), de cercetare (30%), impactul rezultatelor cercetării (20%), activitatea internațională (10%) și transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic (10%).