Acțiune de amploare a oamenilor legii: 412 polițiști, 184 de percheziți, 49 de persoane reținute
Poliția Română a efectuat, pe parcursul a două săptămâni, aproape 184 de percheziții domiciliare pentru destructruarea unor grupări infracționale.
În urma acțiunii, au fost ridicate laptopuri, medii de stocare, telefoane mobile, 20 doze de heroină, peste 6 kg. de cannabis și peste 120 de kg. masă vegetală, droguri, peste 340 de comprimate, 2 arme și un autoturism.
“În perioada 30 septembrie - 13 octombrie a.c., poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat 50 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, trafic şi consum ilicit de droguri, criminalitate informatică şi spălare de bani”.
În cadrul investigaţiilor, pentru probarea activităţii infracţionale a 159 de persoane bănuite, poliţiştii au efectuat 184 de percheziţii ce au vizat atât imobilele folosite de acestea, cât şi autovehicule pe care cei în cauză le utilizau în activitatea infracţională. În urma administrării probatoriului, 49 de persoane au fost reţinute sau arestate, 7 dintre ele în baza mandatelor europene de arestare, iar faţă de 14 persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate în vederea confiscării 20 laptop-uri, 4 UC, 8 HDD, o tabletă, 51 de telefoane mobile, 40 de medii de stocare, 21 de cartele SIM, 2 arme, 32 litri alcool, 4 carduri bancare, 5 ceasuri, 100 piese metal galben, 6,576 kg. cannabis, 202 plante cannabis, 5,200 kg. muguri cannabis, 121,535 kg. masă vegetală, 347 comprimate, 26 doze heroină, 1 gr. cocaină, 12,2 gr. hașiș, 58 gr. substanțe psihoactive, 54 plicuri autosigilante, 4 cântare folosite la cântărirea drogurilor, 80 de plicuri diverse tipuri de droguri, 5 fiole de Testosteron, 10 baxuri anabolizante, 2 grindere, 1 autoturism, 368.265 de lei și 7.615 de euro.
La acţiunile desfăşurate au participat 412 poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.
Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T..
Poliția Română oferă și exemple de percheziții desfășurate în cadrul acțiunii:
Astfel, la data de 6 octombrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și ai Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R., împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au oprit pentru control în trafic două autoturisme în care au descoperit 22 kg. de cannabis, precum și diferite instrumente folosite la cultivarea și recoltarea plantelor de cannabis.
În urma perchezițiilor efectuate în municipiul Sibiu, la locuințele celor trei persoane identificate în cele două autoturisme, au fost descoperite 20 de kg. de masă vegetală de culoare verde olive ce pare a fi cannabis, în diferite stadii de uscare și prelucrare, precum și alte bunuri (bani, laptop, tabletă).
De asemenea, din investigațiile și cercetările efectuate, a rezultat că cei trei suspecți (doi bărbați și o femeie) ar fi dezvoltat mai multe culturi outdoor de cannabis pe raza localității Agnita, de unde se aprovizionau periodic cu marfă. De pe aceste terenuri, polițiștii au ridicat 53 de kg. masă vegetală de cannabis.
Cele trei persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore față de cei doi bărbați, în vârstă de 29 și 30 de ani, domiciliați în municipiul Sibiu.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Totodată, la data de 6 octombrie , poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 2 percheziţii domiciliare pentru probarea activităţii infracţionale a unui bărbat, de 40 de ani, din Cluj-Napoca, bănuit de trafic de minori, pornografie infantilă şi şantaj.
Cel în cauză ar fi recrutat minore pe site-uri de socializare şi, profitând de vulnerabilitatea acestora, le-ar fi determinat să realizeze materiale cu caracter pornografic, în schimbul unor sume de bani.
Totodată, minorele ar fi fost şantajate cu distribuirea acestora în mediul virtual dacă refuzau să mai realizeze astfel de materiale.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate sisteme şi medii de stocare a datelor informatice, documente şi alte mijloace materiale de probă.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorul de caz, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi jandarmi.
În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului, sub coordonarea procurorilor.