MENIU

A vrut să se arunce de la etaj, dar a fost convins în ultima clipă să nu o facă

Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul 4, la Bocşa, a fost salvat în urma negocierilor. Foto/arhivă

Un bărbat de 40 de ani, din oraşul Bocşa, care ameninţa că se va arunca în gol de la etajul patru al unui bloc a fost salvat de echipele de intervenţie trimise la faţa locului, la capătul unor negocieri care au durat circa o oră.

Imediat după anunţarea tentativei de suicid, echipe ale Poliţiei Bocşa, un negociator de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat la locul incidentului şi au început negocierile cu bărbatul în cauză pentru a-l convinge să renunţe la gestul său.

„În paralel, poliţiştii, cu sprijinul pompierilor militari şi al lucrătorilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bocşa, au instalat în faţa blocului o pernă de salvare improvizată, folosind o barcă pneumatică deasupra căreia şi pe lângă aceasta fiind aşezate saltele de pat, aduse de urgenţă de la Centrul pentru Persoane Vârstnice Bocşa”, a precizat IPJ Caraş-Severin.

După aproximativ o oră de negociere, bărbatul a fost convins de un vecin să deschidă uşa apartamentului, permiţând astfel accesul echipelor de salvare în interior. El a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă pentru evaluare medicală.

Din primele verificări, se pare că bărbatul ar fi recurs la acest gest pe fondul unor neînţelegeri în familie, în urmă cu două zile poliţiştii emiţând un ordin de protecţie provizorie pe numele său, a mai menţionat sursa citată.