MENIU

A vrut să salveze o bufniță rănită pe șosea. Ce reacție STRANIE a avut pasărea când s-a apropiat

Un bărbat din Alabama mergea cu mașina pe șosea, când a zărit o bufniță pe marginea autorstăzii. Deși nu a interacționat niciodată cu vietăți sălbatice, prima reacție a fost să-i sară în ajutor, pentru că părea rănită și s-a temut să nu o lovească o mașină.

În câteva minute, gestul frumos de a salva animalul sălbatic s-a transformat într-o experiență neobișnuită.

„M-am apropiat de ea și mi-am îndreptat piciorul, până când i-am atins pieptul, după care, simțind acest lucru, a început să se catăre pe pantalonii mei. M-am aplecat pentru a-l bloca cu brațul și mi s-a urcat pe braț”, a povestit Joel Todd, protagonistul experienței.

Todd a sunat la numărul de urgență și imediat, un echipaj responsabil cu salvarea animalelor sălbatice ia venit în ajutor.

Veterinarii au spus că bufnișa părea a fi într-o stare bună, dar, atunci când și-au trecut mâna prin fața ochilor ei, nu a reacșionat, ceea ce demonstrează că este posibil să fie oarbă, iar mișcările capului ar fi putut semnala o leziune a creierului, conform declarației salvatorului, citat de whnt.com

Familia Todd a informat că bufnita a fost dusă în Parcul de Stat Pelham, iar îngrijitorii vor încerca să o facă bine, în speranța că vor elibera bufnița înapoi în sălbăticie.