A vrut să-şi facă selfie cu un urs şi a ajuns la spital
A vru să-şi facă selfie cu un urs şi a ajuns la spital. Un gest prostesc era să o coste viaţa pe o turistă care a ajuns în zona lacului Sf. Ana. Problema este că animalul este la al treilea atac în ultima săptămână.
Femeia din Ungaria a vrut să își facă un selfie cu un urs, dar animalul a mușcat-o de picior chiar în timp ce încerca să se fotografieze cu el. Jandarmii de la Băile Tușnad au fost trimiși de urgență la fața locului și au reușit să-l alunge pe urs.
De altfel, informaţia şi fotografiile au fost postate chia pe pagina de facebook a Jandarmeirie române, însoţite de avertismentul că hrănirea animalelor sălbatice este foarte periculoasă și se poate încheia tragic.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita Borboly Csaba a declarant că este al treilea atac de acest fel în ultima săptămână, dar primele două nu au fost raportate pentru că ursul n-a apucat să muşte victimele, ci doar să le zgârie, potrivit Mediafax.
Autoritățile au solicitat să fie luate măsuri de urgență, înclusiv împuşcarea animalului.