A venit răspunsul Avocatului Poporului la sesizarea CC în legătură cu OUG privind migraţia aleşilor
Avocatul Poporului (AP) transmite într-un comunicat că sesizarea Curţii Constituţionale (CC) în legătură cu Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 privind migraţia aleşilor locali excedează competenţa instituţiei.
Avocatul Poporului a transmis, sâmbătă, într-un comunicat, răspunsul instituţiei la solicitările de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa de urgenţă nr. 55/ 2014, formulate de Petre Boştină, Monica Macovei, Bogdan Dumitru, Gheorghe Misaca, Dan Munteanu, Mircea Ioan Popa, APADOR- CH, Partidul Naţional Liberal, Partidul Poporului - Dan Diaconescu, Petcu Cîjlaru Valeria, Mircea Ioan Popa, Cristian Iulian Neagoe, PNL-Filiala Sector 4, Ţârcă Viorel, Tamba Dumitru, Septimius Pârvu şi Mihai Marchidan.
"Aşa cum am subliniat şi în alte ocazii, Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu stabileşte pentru Avocatul Poporului obligativitatea sesizării Curţii Constituţionale, aceasta fiind o atribuţie pe care legiuitorul a lăsat-o la latitudinea sa, legitimat de rolul pe care îl îndeplineşte în protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţeanului, iar raţiunea acestei învestiri circumscrie obiectivele excepţiei funcţiei constituţionale a Avocatului Poporului - apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice", se arată în comunicat.
Avocatul Poporului apreciază că "petiţia formulată vizează în special raporturile dintre autorităţile publice, aspecte ale funcţionării democraţiei constituţionale care presupun o analiză şi o abordare cu predilecţie politică", ceea ce ar obliga instituţia "să-şi depăşească poziţia sa de neutralitate şi de obiectivitate şi să se implice în controverse partizane".