MENIU

Aștepta autobuzul, dar a murit tragic! Cum a fost ucis un gorjean de neatenția unui șofer

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Bălești a decedat, vineri după-amiază, în timp ce aștepta microbuzul pe marginea drumului din localitate, el fiind lovit în urma impactului dintre două autoturisme, după ce conducătorul auto al uneia dintre mașini s-a angajat într-o depășire neregulamentară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, în urma impactului unul dintre autoturisme l-a lovit pe bărbatul aflat pe marginea carosabilului, acesta decedând.

"O tânără de 33 de ani, în timp ce conducea autoturism din direcția Târgu-Jiu către Motru, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, depășind linia dublă continuă, a acroșat un alt autoturism care se angajase în efectuarea unui viraj la stânga. Urmare a acestui impact, un bărbat de 42 de ani, care se afla pe margine carosabilului, a decedat", a precizat, pentru AGERPRES, Miruna Prejbeanu.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Mai multe articole despre:
accident autobuz victimă mort