A sunat la poliție ca să reclame ca i s-a furat sticla de alcool. REACȚIA polițiștilor l-a surprins
Un bărbat din Suceava a sunat la poliție și a reclamat că i-a fost furată sticla cu alcool. Suceveanul tocmai primise mâncare și băutură la o pomană și se așezase în fața bisericii să le savureze, relatează Realitatea PLUS.
Într-un moment de neatenție, un alt individ i-a furat însă sticla cu alcool, așa că, revoltat, omul a sunat la poliție ca să-și recupereze "mica avere".
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt, dar l-au și amendat pe sucevean pentru consum de alcool în spații publice.