A spart peretele pivniței și a dat peste un culoar întunecos. Șoc: sub casă se afla un oraș subteran
Cel mai mare oraş subteran din Cappadocia, Derinkuyu, a fost descoperit abia în 1965, când unul dintre locuitorii din regiune făcea curat într-una din camerele casei sale. Nu era vorba despre o casă obişnuită, ci despre una din casele tradiţionale de tip peşteră ce caracterizează această regiune şi care sunt astăzi foarte apreciate de turişti. Atunci când localnicul a dorit să cureţe un perete, acesta a cedat, dezvăluind că în spatele său se ascundea o cameră necunoscută. Mai mult, această cameră făcea legătura cu alta, iar labirintul continua pe o distanţă uriaşă.
În cele din urmă arheologii şi speologii au descoperit că în spatele peretelui se ascundea un veritabil oraş subteran, ce se întindea cel puţin 18 etaje sub pământ până la o adâncime de aproximativ 85 de metri, şi putea găzdui aproximativ 30.000 de oameni. De altfel, specialiştii nu au explorat nici astăzi în totalitate oraşul subteran din Derinkuyu.
Unul din tunelurile descoperite de speologi este suficient de lat pentru a permite trecerea simultană a trei persoane. Mergând de-a lungul său, specialiştii au descoperit că tunelul face legătura cu un alt oraş subteran aflat la 10 kilometri distanţă. De altfel, mai multe descoperiri sugerează că, la un moment-dat, toată Cappadocia era legată de o reţea ascunsă de tuneluri subterane. Astăzi, mulţi locuitori din regiune folosesc aceste tunele pe post de pivniţe.
Unii specialişti cred că autorii acestor tunele au fost hitiţii vremurilor biblice, care s-ar fi ascuns sub pământ de prădătorii frigieni. Murat Erturul Gülyaz, un arheolog de la Muzeul Nevehir din Cappadocia, nu este de acord cu această ipoteză. El confirmă că hitiţii au trăit în aceste tunele, însă se îndoieşte că au fost cei care le-au construit, notează Descopera.ro.
Gülyaz a lucrat la excavaţiile de la Aikli Höyük, o mică movilă în care s-au găsit topoare de piatră vechi de 10.000 de ani şi instrumente de obsidian capabile să taie tuful vulcanic. „Oraşele subterane sunt preistorice”, explică Gülyaz. Specialistul dezvăluie şi care este motivul pentru care camerele aflate aproape de suprafaţă sunt relativ simple faţă de cele aflate mai în subteran, care sunt cioplite cu precizie. „Fiecare civilizaţie care a descoperit aceste tunele a săpat mai adânc”, spune Gülyaz, „pe măsură ce a înţeles beneficiile unei lumi subterane ascunse”.
Arheologul a descoperit că oraşele erau luminate cu torţe sau cu lămpi cu ulei de in, acestea producând suficientă căldură pentru a menţine temperatura la un nivel plăcut. De altfel, este probabil ca aceste oraşe subterane să fi fost folosite la început ca adăposturi de iarnă. Cu timpul, însă, pe măsură ce hitiţii, asirienii, romanii, persanii, bizantinii, turcii selgiucizi şi creştinii au descoperit succesiv aceste peşteri, fiecare din aceste civilizaţii le-a adâncit şi le-a extins cu alt scop: cel de apărare. De altfel, specialiştii au concluzionat că turcii selgiucizi şi creştinii au extins camerele originale, săpate în preistorie, astfel încât să permită crearea unor grajduri subterane pentru cai.
Aceste civilizaţii nu au fost singurele care au considerat oraşele subterane drept un bun adăpost de război. În 1990, atunci când războiul din Golful Persic era în toi, autorităţile turce au luat în calcul folosirea oraşelor subterane ca adăpost împotriva bombelor în cazul în care conflictul s-ar fi extins la nivel regional.