MENIU

Doctorul care a scăpat de Ebola, detalii tulburătoare: cum arată Camera de gardă dintr-un spital COVID-19

Doctorul care a scăpat de Ebola, detalii tulburătoare: cum arată Camera de gardă dintr-un spital COVID-19

Dr. Craig Spencer a lucrat ca epidemiolog în Africa și Asia de Sud-Est și a supraviețuit  îmbolnăvirii cu Ebola în 2014, după ce a avut grijă de pacienți din Guineea, lucru care l-a făcut faimos. În ciuda reușitei sale din trecut, medicul recunoaște că pandemia de coronavirus îl sperie de aceea îi îndeamnă pe oameni să ia coronavirusul în serios și să rămână acasă, scrie CNN într-un material realizat pe baza unei serii de postări făcute de medic pe contul său de Twitter.  

În prezent, Spencer este director al Global Health in Emergency Medicine la New York-Presbyterian / Centrul Medical al Universității Columbia din New York, care a devenit epicentrul focarului american.

El a descris o zi înfiorătoare la Camera de Gardă într-un lung post pe contul său de Twitter realizat la mijlocul săptămânii trecute.

Spencer a scris că își începe ziua ca mulți alți lucrători, pregătind o porție mare de cafea, deoarece cafenelele din apropierea spitalului sunt închise. Ziua se termină în vreme ce își scoate hainele pe holul apartamentului său, evitând să se întâlnească cu copilul său, înainte de a face un duș pentru a „spăla totul” (cu sensul de a se dezinfecta - n.r.) și a petrece puțin timp în familie pentru prima dată într-o lungă perioadă de timp.

Medicul descrie ce se întâmplă însă în intervalul de timp dintre prima cafea și dușul în care se încearcă înlăturarea nu doar a pericolului de contaminare, ci și a rememorării teribilelor cazuri la care a fost martor peste zi, începând de la ora 8:00 A.M., când intră în E.R. (Camera de Gardă).

Contrastul dintre calmul străzilor pustii pe care le parcurge dimineața, până să ajungă la servici, și agitația de la Camera de Gardă este impresionant. “Luminile fluorescente strălucitoare de la E.R. se reflectă în ochelarii de protecție ai tuturor. De peste tot se aude tușind. Oprește-te!Pune-ți masca! Intră", scrie medicul.

Imediat ce intră, i se aduce la cunoștință despre un pacient care primește cantitatea maximă de oxigen, dar care încă respiră casadat, apoi descrie cum poartă „o discuție lungă și cinstită” cu pacienta și familia ei, care se află la telefon și căreia îi explică de ce aceasta trebuie să primească suport medical (referindu-se la ventilație) înainte ca lucrurile să se înrăutățească.

"Ești anunțat de un alt bolnav aflat în stare critică care va fi adus la E.R. Te grăbești. De asemenea, există și alți pacienți care sunt extrem de bolnavi, care prezintă vărsături, și cărora trebuie să li se acorde ajutor. Îi resuscitezi. Doi pacienți, în cameră chiar unul lângă altul, ambii intubați pentru a putea să respire. (…) Și încă nu este 10 dimineața", scrie Craig Spencer.

"Mi-e teamă să-mi scoată masca"

Medicul primește mesaje urgente aproape oră de oră:

"Status notificare: pacient foarte bolnav, cu respirație slabă/scăzută, febră. Oxigen 88%.

Status notificare: presiune arterială scăzută, respirație slabă/scăzută, oxigen redus.

Status notificare: nivel scăzut de oxigen, nu poate respira. Febră."

La un moment dat, își dă seama că este după-amiaza și nu a băut apă. "Ți-e teamă să-ți dai jos masca. Este singurul lucru care te protejează. Cu siguranță că poți rezista un pic mai mult (fără apă - n.r.) - în Africa de Vest, în timpul epidemiei Ebola, ai petrecut ore întregi într-un costum încins, fără apă”, rememorează medicul, în vreme ce este întrerupt de un alt mesaj care îl anunță ca a mai venit “încă un pacient ...".

Spencer își ia cevade mâncare pe fugă de la cantina din spital, care este, din fericire, încă deschisă. Și-a spălat mâinile de două ori, și-a scos cu precauție masca și a mâncat cât de repede a putut înainte de a se grăbi înapoi la serviciu.

"Aproape toată lumea pe care o vezi astăzi este aceeași (toți pacienții vin cu aceleași probleme  -n.r.). Presupunem că toți cei care trece pragul la Camera de Gardă au COVID-19. Purtăm halate, ochelari și măști la fiecare întâlnire (cu un pacient). Toată ziua. Este singura modalitate de a fi în siguranță”, reiterează medicul, întrebându-se unde au dispărut toate cazurile de atac de cord și pacienții cu apendicită. “Totul este COVID acum”, a arătat el.

Când tura sa se termină în sfârșit, Spencer curăță tot ce are înainte de a părăsi spitalul pentru a merge acasă.

"Înainte de a pleca, dezinfectezi TOTUL. Telefonul. Ecusonul. Portofelul. Ceașca de cafea. Totul. Punem totul într-o pungă ca să nu existe nicio șansă (de contaminare)", povestește medicul, subliniind că operațiunea se poate repeta pentru a fi absolut sigur.

Spencer spune că se simte „dezbrăcat și expus” în timp ce merge pe străzile pustii, fără mască: "Străzile sunt goale. Nu se sție nimic despre ceea ce se întâmplă înăuntru".

Distanțarea socială este „singurul lucru care ne va salva”

Oricât de grea a fost ziua sa, Spencer se așteaptă ca situația să se înrăutățească: "Toți cei pe care îi vedem astăzi bolnavi au fost infectați cu o săptămână sau mai multe în urmă. Cifrele vor crește fără îndoială exponențial peste noapte, așa cum s-a întâmplat în fiecare noapte zilele trecute. Mai mulți bolnavi vor veni la E.R. Mai multe notificări vor fi trimise. Mai multe persoane vor fi ventilate mecanic”.

Potrivit acestuia, este prea târziu pentru a opri virusul, dar răspândirea acestuia poate fi încetinită, deoarece „virusul nu îi poate infecta pe cei pe care nu îi întâlnește niciodată”.

„Distanțarea socială este singurul lucru care ne va salva acum. Nu-mi pasă la fel de mult de impactul economic așa cum îmi pasă de capacitatea noastră de a salva vieți."

El și-a încheiat postarea cu un apel făcut către oameni ca să ia în serios pandemia.

"S-ar putea să auziți oameni spunând că nu este real. Este.

S-ar putea să auziți oameni spunând că nu este rău (cu sensul de grav – n.r.). Este.

S-ar putea să auziți oameni spunând că nu te răpune. Poate.

Am supraviețuit Ebola. Mă tem de COVID-19.

Fă-ți treaba! Stai acasă! Stai in siguranță!

Și în fiecare zi voi merge să lucrez pentru tine”, a conchis medicul.