MENIU

A scăpat ca prin minune după ce a ajuns cu mașina într-o groapă, în Gorj

A scăpat ca prin minune după ce a ajuns cu mașina într-o groapă, în Gorj

Un tânăr de 21 de ani a scăpat ca prin minune după ce a ajuns cu mașina într-o groapă de 5 metri adâncime, în localitatea Preajba, județul Gorj. 

Un tânăr șofer de 21 de ani a scăpat ca prin minune după ce a plonjat cu mașina într-o groapă excavată de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc, vineri noaptea, pe raza localității componente Preajba din municipiul Târgu-Jiu.

Șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum și nu a mai putut frâna la timp. Mașina s-a răsturnat cu roțile în sus direct în groapă. Tânărul s-a ales cu răni grave și a fost dus de urgență la spital. 

Lucrarea era semnalizată corespunzător, prin indicatoare reflectorizante de obligare și interzicere, precum și balize de delimitare, realizată pe partea stângă a direcției de deplasare.

Echipajele de salvare ale ISU Gorj ajunse la fața locului au acordat îngrijiri medicale șoferului de 21 de ani, care a suferit leziuni ușoare. Acesta a fost transportat la UPU Târgu-Jiu pentru investigatii medicale suplimentare.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

S-a întocmit dosar penal, sub aspectul savârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe articole despre:
accident Gorj groapa masina rasturnata