A recurs la un gest EXTREM după ce a aflat că bărbatul ei a înșelat-o: A luat cuțitul și...
O femeie din Thailanda a recurs la un gest extrem după ce a aflat că bărbatul ei a înșelat-o. Ea i-a tăiat penisul acestuia în timp ce el dormea, sâmbătă dimineața, apoi s-a otrăvit cu pesticid.
În timp ce femeia, Kawinnart Saezong, în vârstă de 33 de ani, a fost declarată moartă luni la spital, soţul ei, Niran Saewang, a supravieţuit atacului. El a fost transferat în condiţii speciale de la spitalul din provincia de reşedinţă Phayao la spitalul din provincia Lampang, la trei ore de mers cu maşina, iar penisul a fost reataşat, a confirmat personalul spitalului, potrivit Agerpres
Nu este prima dată când spitalul din Lampang a trebuit să se ocupe de un astfel de caz, a precizat spitalul, adăugând că toate intervenţiile chirurgicale de acest tip au fost realizate cu succes.
Niran se recuperează la spital după intervenţia reuşită de luni, conform medicilor, care au precizat că bărbatul poate urina, dar nu va mai putea fi activ sexual.