A prescris ilegal medicamente oncologice în valoare de 670.000 lei. Ce a păţit un medic din Ialomiţa
Un medic este acuzat că a prescris ilegal medicamente oncologice, pe numele unor persoane care nu le-au solicitat, apoi acestea au fost decontate de farmacii, care ar fi prezentat date potrivit cărora ar fi fost ridicate de pacienţi, prejudiciul produs fiind de peste 670.000 de lei.
Anchetatorii au stabilit, în urma cercetărilor, că în anului 2013, bărbatul, la acea dată medic la Secţia Oncologie a unui spital din Capitală, ar fi folosit datele de autentificare ale unei colege, ar fi accesat fără drept sistemul electronic de emitere a prescripţiilor medicale şi ar fi emis mai multe reţete pentru medicamente oncologice, fără a fi solicitate de către persoanele pe numele cărora erau emise.
"Prescripţiile respective au fost decontate ulterior de diferite farmacii, care ar fi prezentat pentru decontare componenta de eliberare a medicamentelor, din care reieşea că medicamentele oncologice prescrise au fost ridicate de către pacienţi sau împuterniciţi. Prejudiciul cauzat în această cauză, estimat până în prezent, este de aproximativ 674.000 de lei", precizează Poliţia Română.
Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT - Structura Centrală au făcut, luni, două percheziţii în municipiul Urziceni, judeţul Ialomiţa, în cazul medicului. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal, fiind acuzat de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic.
De asemenea, opt persoane au fost duse pentru audieri la sediul DIICOT.