MENIU

A plouat cu PEȘTI în Australia! Explicația oamenilor de știință cu privire la acest fenomen

Peștii căzuți în nordul Australiei. Foto: Unilad

Locuitorii unei comunități îndepărtate din Australia au fost extrem de surprinși când, pe lângă ploaia propriu-zisă, au început să cadă pești din cer. Acesta a fost un fenomen neobișnuit, întrucât rareori apa de ploaie cade din cer în anumite părți ale Australiei, cu atât mai puțin pești vii.

Cu toate acestea, exact acest lucru s-a întâmplat recent în mica comunitate rurală Lajamanu - situată la marginea de nord a deșertului Tanami din Australia, informează Unilad.

Andrew Johnson Japanangka, rezident local și consilier al Deșertului Central, a declarat: „Am văzut o furtună mare îndreptându-se spre comunitatea mea și am crezut că este doar ploaie. Dar când ploaia a început să cadă, am văzut și pești căzând”.

Oficialul australian a mai spus că peștii aveau „mărimea a două degete” cel puțin și unii chiar erau încă în viață în momentul în care au căzut.

„Unii încă zac pe străzi într băltoace de apă. Copiii îi ridică și îi păstrează într-o sticlă sau un borcan”, a spus el.

Surpriza a fost cu atât mai cu cât Lajamanu, situat în zona Northern Territory, se află la sute de kilometri de ocean.

Cu toate acestea, au mai existat precedente în zonă. Unii rezidenți își amintesc exact același lucru petrecut în 2010, în 2004, iar cei mai în vârstă își amintesc de un asemena incident și în 1974.

Care este explicația oamenilor de știință

În proporție covârșitoare, astfel de fenomene sunt provocate de tornade sau furtuni de nisip, în zonele deșertice unde se manifestă. Dacă este în apropierea unui ocean, mări sau altei întinderi de apă, se produce așa-numita ploaie, care de fapt este doar o masă de apă, cu tot ce plutea în ea, ridicată în atmosferă de un vârtej. 

În cazuri extreme, astfel de fenomene pot lua oameni, mașini sau case. În Statele Unite au fost cazuri de copii de câțiva ani luați de vânturile puternice și recăzuți fără a fi suferit leziuni grave.

Mai multe articole despre:
Australia ploaie cu pesti oameni de stiinta