MENIU

A murit unul dintre cei mai bogați afaceriști din România. Cine moștenește averea

Omul de afaceri sudanez Joseph Serrousi, care a construit în România cel mai mare producător-exportator de confecţii pentru bărbaţi, a murit la vârsta la 85 de ani. Averea sa, evaluată la peste 36 mil. euro, va fi moştenită de Nora Seroussi (foto), fiica celui care a fost patronul grupului J&R Enterprises, potrivit Capital.

Joseph Serrousi a fost timp de cinci decenii un promotor al industriei uşoare româneşti şi membru fondator al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importantorilor din România (ANEIR) şi al Asociaţiei Investitorilor Străini din România.

Prin afacerile sale a creat, de-a lungul timpului, peste 8.000 de locuri de muncă în fabricile din Odorheiul Secuiesc, Botoşani, Călăraşi şi Tulcea, contribuind cu peste două miliarde de euro la balanţa comercială a României, conform ANEIR.

Omul de afaceri s-a plasat anul trecut pe locul 149 în topul celor mai bogaţi români, realizat de Capital, cu o avere estimată la 36-38 mil. euro. Afacerile acestuia vor fi preluate de fiica sa, Nora Naomi, cea care în 2005 se stabilea la Bucureşti, după ce îşi vânduse casa din Londra. 

Alimentul acesta banal răspândește cancerul în tot corpul. Îl consumi zi de zi

Mai multe articole despre:
afacerişti a murit cei mai bogați