A murit unul dintre cei mai apreciaţi dermatologi. Mii de mesaje de condoleanţe pe reţelele de socializare
Medicul dermatolog Silvia Bilous a pierdut lupta cu o boală gravă, pe care o avea de mai mulți ani. Mii de pacienți au trasmis mesaje pe reţelele de socializare în memoria acesteia.
,,A fost un medic cu multă dedicare, bunătate, îngrijorare sinceră şi devotament, dar şi o femeie deosebită cu suflet extrem de generos, sensibil şi delicat, cu zâmbet prietenesc şi blând, care împărtăşea cu plăcere celor din jur multe lucruri din vasta sa cunoaştere medicală cu sfaturi nepreţuite”, se arată în unul din mesajele postate pe rețelele de socializare.
,,Astăzi, încă un înger a plecat printre stele. Frumoasă, deșteaptă, discretă, puternică, mereu săritoare în ajutor, doamna doctor Silvia Bilous. Doamne, dacă îmi va fi dat sa trec prin încercări , dă-mi înțelepciunea și puterea ei”, se arată într-un alt mesaj.
Totodată, un alt mesaj o descrie pe Silvia Bilous ca fiind un medic extraordinar și, în același timp, un om deosebit: ,,Este o veste foarte tristă. Doamna Silvia Bilous a fost un doctor extraordinar şi un om deosebit”.
,,Păcat că s-a stins acest om minunat, acest medic dedicat meseriei, am cunoscut-o personal, Dumnezeu să o odihnească în pace!”, se precizează într-un alt mesaj.
Trupul neînsufleţit al medicului Silvia Bilous va fi depus la Biserica Brătienilor din oraşul Ştefăneşti începând cu joi, 12 august, ora 10.00. Ulterior, ceremonia funerară va avea loc în data de vineri, 13 august, ora 12.00, în acelaşi loc.
Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, Silvia Bilous avea peste 20 de ani de experienţă în dermatologie. A lucrat timp de peste un deceniu în sistemul public de sănătate, iar de mai mulţi ani avea un cabinet privat în Piteşti.
Din păcate, o boală necruţătoare a făcut-o să îşi reducă în ultimii ani activitatea. Medicul Silvia Bilous revenise la lucru în această primăvară, însă problemele delicate de sănătate au făcut-o să renunţe la activitatea de la cabinet.