A murit ultimul supraviețuitor al Pogromului din "trenul morții" de la Iași
Iancu Țucărman, ultimul supraviețuitor din "Trenurile Morții", organizate la Iași, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a murit la vârsta de 98 de ani, după ce a fost infectat cu virusul SARS-COV 2.,
Anunțul a fost făcut de Ambasada Israelului în România.
"Vestea morții lui Iancu Țucărman este deosebit de tristă pentru mine. Supraviețuitor al unor orori inimaginabile din timpul Pogromului de la Iași, un om cu o dorință de viață incredibilă, Iancu Tucărman nu a mai putut lupta împotriva acestui virus necruțător. A fost și va rămâne în amintirea noastră întruchiparea demnității umane și a iubirii pentru poporul evreu atât de greu încercat.”
Recent, Iancu Țucărman, la sărbătoarea împlinirii a 98 de ani, a cerut public să nu fie uitată nicicând lecția tragică a Holocaustul și să nu permitem antisemitismului, urii, xenofobiei să acapareze din nou omenirea.
Viața lui Iancu Țucărman a fost marcată de suferințe de nedescris. Alături de alți 146 de evrei, el a fost înghesuit într-un vagon al trenurilor morții, în timpul Pogromului de la Iași, pentru simpla vină că era evreu.
Doar opt oameni, printre care și Țucărman, au supraviețuit călătorie de calvar până la Podul Iloaiei. A fost o victimă a antisemitismului atât în vremea Gărzii de Fier cât și de-a lungul epocii comuniste.
Cu doar două luni în urmă, în noiembrie 2020, Iancu Ţucărman a fost sărbătorit la cea de-a 98-a aniversare, în cadrul unui amplu eveniment, la Ambasada SUA, ambasadorul Adrian Zuckerman vorbind despre el ca fiind un exemplu de decenţă, demnitate şi de iubire de semeni, în ciuda suferinţelor pe care le-a trăit, conform agerpres.ro.
Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, va participa săptămâna viitoare la înmormântarea lui Iancu Țucărman